Restanțele din anii precedenți în implementarea Strategiei de Dezvoltare a Poliției nu au fost corectate


Ultimul an de implementare a Strategiei de Dezvoltare a Poliției 2016–2020 a început cu restanțe, 10 subacțiuni nerealizate (18,9%) din cele 53 de subacțiuni care trebuiau să fie realizate până la sfârșitul anului 2019. Mai multe activități din documentele de politici nu au putut fi realizate în primul semestru al anului 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, deoarece activitatea Ministerului Afacerilor Interne și, implicit, a Poliției a fost axată pe supravegherea respectării de către cetățenii Republicii Moldova a măsurilor instituite  de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Totodată, trezește îngrijorări faptul că în primul semestru al anului 2020 nu au fost inițiate consultări publice asupra noului document strategic pentru dezvoltarea Poliției în perioada următoare.

În cadrul Raportului nr. 4 de monitorizare civică a reformei Poliției, Promo-LEX a analizat o activitate din Matricea de politici pentru implementarea programului de Suport bugetar, precum și 10 subacțiuni din Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare a Poliției, calificate drept nerealizate în rapoartele anterioare.

Astfel, potrivit analizei Promo-LEX, gradul de implementare a activităților planificate în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Poliției a rămas același ca și la finele anului 2019. Nicio subacțiune restantă nu și-a modificat calificativul, acestea fiind considerate de Promo-LEX în continuare ca fiind nerealizate.

Totuși, în cazul unei singure activități din Matricea de politici, indicatorul stabilit pentru anul 2019 a fost atins în primul semestru al anului 2020. Luând în considerare că ponderea în ansamblu a femeilor în Poliție la situația din 1.07.2020 este de 18,14%, constatăm că indicatorul stabilit în cadrul Obiectivului privind creșterea participării femeilor în Poliție pentru anul 2019 a fost atins în primul semestru al anului 2020.

Cât privește cele 10 subacțiuni restante la finele anului 2019, analizate din Planul pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare a Poliției, acestea vizează patru dintre cele cinci obiective strategice:

  • Consolidarea responsabilității, eficienței, transparenței și profesionalismului Poliției;
  • Aplicarea echitabilă, eficientă şi eficace a legislaţiei bazate pe drepturile omului în activitatea Poliţiei;
  • Consolidarea capacităților Poliției de combatere a crimei organizate, traficului de ființe umane, criminalităţii cibernetice, violenţei, inclusiv a infracţiunilor din motive de gen, drogurilor şi contrabandei cu armament, falsificării şi spălării banilor;
  • Crearea unui serviciu poliţienesc modern în conformitate cu cele mai bune standarde şi practici ale Uniunii Europene şi internaționale, în măsură să răspundă proactiv şi în mod egal la nevoile cetățenilor şi ale societății în ansamblu.

Nemijlocit, subacțiunile restante sunt următoarele:

  • elaborarea Ghidului de evaluare a performanțelor colective, dezvoltarea sistemului de evaluare a performanțelor individuale şi de promovare în carieră (restanță din 01.07.2017);
  • eficientizarea activităţii Consiliului de conducere al Inspectoratului General al Poliţiei în procesul decizional (restanță din 01.01.2017);
  • crearea Consiliului de coordonare şi monitorizare a asistenței externe la nivelul Inspectoratului General al Poliției în vederea consolidării capacității de absorbţie a asistenţei financiare externe (restanță din 01.01.2017);
  • desconcentrarea activităţilor de menţinere şi asigurare a ordinii publice la nivelul subdiviziunilor teritoriale ale Poliţiei (restanță din 01.01.2018);
  • perfecţionarea cadrului legal privind organizarea întrunirilor publice(restanță din 01.07.2017);
  • elaborarea şi aprobarea curriculumului de instruire a personalului selectat pentru participare la misiuni internaționale (restanță din 01.01.2018);
  • stabilirea rolului, locului şi atribuţiilor subdiviziunilor de urmărire penală din cadrul Poliţiei în contextul reformei sectorului judiciar (restanță din 01.01.2017);
  • adaptarea cadrului legal privind activitatea specială de investigaţii la standardele comunitare (restanță din 01.01.2019);
  • elaborarea şi aprobarea proiectelor pentru amendarea cadrului legislativ şi normativ în vederea reglementării competenţelor Poliţiei în prevenirea şi combaterea fenomenului spălării banilor (restanță din 01.01.2017);
  • participarea la implementarea proiectelor twinning (înfrăţire instituţională) privind implementarea Conceptului de activitate poliţienească bazată pe informaţii (restanță din 01.01.2020).

Raportul nr. 4 de monitorizare civică a reformei Poliției îl găsiți aici.

 

Raportul a fost elaborat de Promo-LEX în cadrul Proiectului „Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Asociația Promo-LEX.

Proiectul „Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova” pune în valoare rolul de supraveghere civică al organizațiilor neguvernamentale în timpul implementării reformelor, precum și dreptul cetățenilor de a participa la procesul de luare a deciziilor. Obiectivul general al proiectului este consolidarea responsabilității, eficienței și transparenței reformei Poliției în Republica Moldova.

Pentru mai multe informații, contactați:
Inga Stegarescu, ofițer de comunicare al Asociației Promo-LEX; GSM: 069269684,
e-mail: [email protected]

 

 

 

 

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova
str. Mihail Kogălniceanu
MD-2001, Chișinău, Republica Moldova
Vizitați-ne pe Facebook: https://www.facebook.com/EUDelegationMoldova