Renovarea și modernizarea sectoarelor și izolatoarelor de Poliție un obiectiv al Strategia de dezvoltare a Poliţiei pentru anii 2016-2020


Acum un an, această încăpere, care, este, de fapt, subsolul unui bloc de locuit, era, locul de muncă a câtorva polițiști. Aici se afla unul din sectoarele de poliție ale capitalei. Cu o vizibilitate redusă pentru public, accesul era îngreunat sau aproape imposibil pentru persoanele cu nevoi speciale locomotorii. Tehnologiile, chiar și cele mai puțin avansate, erau doar un vis.

Unicul avantaj – iarna era cald, așa cum, țevile treceau direct prin birourile ofițerilor. Astfel de sectoare de poliție, din pătate, încă mai există inclusiv în Chișinău. Totuși, primii pași spre o modernizare a fost făcut în 2016 atunci când a fost adoptată Strategia de Reformare a Poliției și pus în aplicare deja începând cu  2018.

Locuitor al capitale: “Eu am călătorit foarte mult peste hotare și știu cum este acolo. Am văzut cum lucrează Poliția și condițiile, iată acestea sunt ca în Europa. Așa că acum este normal lucru. Este foarte bine.”

Acesta este sectorul de Poliție numărul 4, al Inspectoratului Râșcani, din Capitală. Chiar dacă, ofițerii de sector nu sunt antrenați în cadrul operațiunilor de reținere a infractorilor periculoși, cetățenii ajung mai des, față în față, anume cu ei. Polițiștii spun că un sediu adecvat este extrem de important atunci când oamenii apelează după ajutor.

Andrei Tihai, ofițer principal, Sectorul de Poliție Nr.4, Chișinău: „Activitatea noastră era desfășurată în sectorul de poliție care era amplasat la subsolul blocului de locativ. Condițiile nu era foarte bune. Eram mulți într-un birou, fără reparație. Acum într-adevăr sunt condiții la sector sunt mai transparente, aerisire, chiar condițiile influențează asupra conlucrării, stabilirii  contactului între cetățean, membru al societății și polițist.”

Acest sediu, de exemplu, este dotat cu: birou pentru audieri în condiții de confidențialitate;  sală de ședință; duș, vestiar și bucătărie.

Modernizarea sediului a ținut cont de principiul “ OPEN SPACE”, iar birourile polițiștilor au fost înlocuite cu pereți din sticlă, astfel, încât, activitatea acestora să fie transparentă.

Vladimir Cazacov, manager de proiect, IGP: “Sectoarele care noi le-am creat, sunt anume pentru aceea ca cetățenii să vină, să își împărtășească problemele sale. Să vină pentru o informație suplimentară, dacă au nevoie, pentru consultare. Un obiectiv prioritar al Strategiei de dezvoltare a Poliției, a fost implementarea activității polițienești comunitare. Sectorul dat răspunde acelor necesități de vizibilitate, accesibilitate și condițiilor prietenoase pentru fiecare membru al comunității”.

Pe teritoriul Republicii Moldova, după înființarea Inspectoratului General de Poliție, în 2013, au fost instituite 203 sectoare de poliție. Acum 2 ani a fost inițiată proiectarea reparațiilor capitale ale acestor sedii, astfel, încât, până în acest moment, 12 din ele funcționează după conceptul modernizat, iar alte 5 urmând a fi date în exploatare până la finalul acestui an. Nu doar polițiștii din Chișinău beneficiază de aceste facilitați. Un astfel de loc am găsit și în satul Costești din raionul Ialoveni. Un sector de poliție renovat și dotat ca să corespundă normelor europene.

Vasile Postica, șef. Sector de Poliție nr. 3, Costești: „Fostul sediu era aici în preajmă, chiar în incinta Primăriei Costești. Era un birou, comparativ cu aceste birouri care le avem, era un birou mic, aproximativ  3×4 metri, unde satisfăceam serviciul mai mulți angajați. Este un confort ideal, super aș spune. Dispunem de birouri separate pentru diferite activități de muncă, audieri, avem bucătărie, avem wc public și pentru angajați. Este un confort foarte bun”.

La polul opus sectorului de poliție se află izolatoarele inspectoratelor. Dacă în primele, cetățenii, în mare parte, ajung de bună voie, în izolatoare – este total invers. Aici este locul unde un suspect este deținut în custodie preț de maxim 72 de ore. Țara noastră, din păcate, încă mai moștenește locuri învechite. Dar, și în acest caz, modificările îndreptate spre respectarea drepturilor omului garantate de către Convenția Europeană, încep a fi palpabile. Am văzut asta în primul izolator model, renovat în Inspectoratul din Orhei. Chiar dacă gratiile nu lipsesc, celulele nu mai cazează câte 5, 6 persoane. Fiecare cameră este destinată pentru două persoane care beneficiază de complex sanitar. Au fost prevăzute celule chiar și pentru cei care suferă de claustrofobie. Noua ne-a atras atenția acest semn, de pe podul camerelor. Dacă credeți că este un indiciu pentru evadare, greșiți, așa cum am pățit și noi. Polițiștii ne-au explicat: “ sunt respectate, inclusiv, religiile. Acesta fiind un însemn pentru cei care, potrivit tradițiilor, au ore speciale de rugăciuni.”

Roman Chilari, șeful Inspectoratului de Poliție Orhei “În ultimul timp se practică să fie contestate în fața Uniunii Europene, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului se contestă anume detenția în condiții inumane, la care noi încă asistăm. Au fost multe cazuri cu pierderi din partea statului, pentru că statul l-a plasat pentru 72 de ore de arest, dar nu a garantat persoanei condiții umane  de detenție”.

Anul trecut au fost contractate lucrări de reconstrucție a 10 izolatoare de detenție provizorie din întreaga țară. Vorbim aici despre raioanele Anenii Noi, Cahul, Căușeni, Cimișlia, Edineț, Hâncești, Orhei, Râșcani, Sângerei și Ungheni. Totodată, au fost demolate și vor fi construite de la zero cele din Bălți, Soroca și Comrat. Pe lângă izolatoare conform standardelor europene, au fost achiziționate și automobile speciale destinate transportării deținuților, până în acest moment – 25 la număr. Strategia de dezvoltare a poliției a fost adoptată în 2016  și implementarea acesteia urmează să se încheie la anul, în 2020.

Acest video este parte a campaniei de informare privind obiectivele și realizările reformei Poliției. Campania este desfășurată de Asociația Promo-LEX și Poliția Republicii Moldova în cadrul Proiectului „Monitorizarea civică a reformei poliției în Republica Moldova”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană.

Link spre video: https://www.youtube.com/watch?v=cy6ZCHONHTU&feature=emb_title