Campania de informare a cetățenilor privind obiectivele și realizările Poliției lansată de IGP în parteneriat cu Asociația Promo-LEX


Asociația Promo-LEX în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliție a desfășurat Campania „Reforma Poliției” în contextul Zilei Poliției Naționale, marcată în fiecare an în data de 18 decembrie.  

În cadrul campaniei au fost produse și distribuite materiale tipografice - calendare pentru anul 2020.  Astfel, 1400 de calendare care afișează imagini și mesaje ce reflectă diferite obiective și realizări ale Poliției în implementarea reformei și 2000 de brelocuri reflectorizante cu imagini / mesaje menite să promoveze ideea Poliției de a se apropia de cetățeni, au fost distribuite în perioada 18 decembrie 2019 – 31 ianuarie  2020, de către polițiști, în 23 de localități: municipiul Chișinău, Orhei, Bălți, Fălești, Briceni, Florești, Edineț, Anenii Noi, Telenești, Rezina, Cantemir, Bender, Ocnița, Strășeni, Sîngerei, Soroca, Criuleni, Căușeni, Găgăuzia, Ungheni, Hîncești, Ștefan Vodă și Nisporeni.

Acțiunile date au fost reflectate atât pe pagina Asociației Promo-LEX, cât și pe paginile Inspectoratului General de Poliție.

Tot în cadrul campaniei au fost realizate patru reportaje TV, un vlog despre rezultatele actuale ale reformei poliției și un interviu în cadrul emisiunii Bună Dimineața de la Postul Public de Televiziune, Moldova1.

1. Reportaj despre femeile de succes din Poliția Republicii Moldova: https://www.facebook.com/promolex.md/videos/1036109523395393/?v=1036109523395393

2. Reportaj despre gestionarea apelurilor survenite la 112: https://www.youtube.com/watch?v=q0NEmVsnX-o

3. Reportajul despre renovarea sediilor Inspectoratelor și izolatoarelor: https://www.youtube.com/watch?v=cy6ZCHONHTU&t=11s

4. Reportaj/Vlog despre importanța Poliției Comunitare: https://www.youtube.com/watch?v=GJpnhdRET5A

Obiectivul principal al reformei Poliției este dezvoltarea unui serviciu de poliţie profesionist, eficient, care exercită atribuţiile sale în interesul cetăţeanului şi al comunităţii, asigurând respectarea legii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi protecţia juridică şi socială a angajaţilor Poliţiei.

Campania sa desfășurat în cadrul Proiectului „Monitorizarea civică a reformei poliției în Republica Moldova”, proiect finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Asociația Promo-LEX.

Pentru mai multe informații, contactați:
Inga Stegarescu, Ofițer de presă al Asociației Promo-LEX
GSM: 069 26 96 84;
E-mail: [email protected]